Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘broccoli’

Aceasta salata este salata salatelor. Adica ceva mai bun de atat, mai sanatos si mai aspectuos nu mai poate exista. Plus ca trebuia sa ne mai apropiem si noi de bucatarie caci dupa 2 saptamani aproape de negatit (adica m-am tinut de promisiune) stomacul meu incepuse sa se cam sature de apa si iaurturi, branzeturi si mai te miri ce alte nimicuri. A fost inspiratie de moment, cu ceea ce s-a gasit prin casa sau prin frigider. Singurul lucru cumparat special pentru aceasta gateala (desi nu asta i-a fost scopul initial) a fost un ghiveci de busuioc proaspat. Sosul pesto este un sos minunat inventat pare-mi-se de catre italieni pentru macaronarele lor delicioase. Stiu, si mie-mi plac dar nu se poate. Dar daca nu se poate acolo, asta nu inseamna ca nu se poate in altceva. Si pentru ca aveam cate putin din fiecare (adica juma de broccoli, trei rosii, un avocado etc)  le-am adunat pe toate la un loc ca sa umplu acest platou enorm. Vi se pare mare si pentru guri multe dar nu e chiar asa… Oricum cred ca e de super efect inclusiv pe o masa de petrecere (acum am numai petreceri in cap) dar la fel de bine a stat pe masa mea la o cina, la pachetul de la servici si iar next day repetata ca a fost prea buna.

Ce am folosit eu pentru salata:

– 6-8 florete de broccoli

– un avocado

– cateva feliute de somon fume

– 3 rosii

– 2 oua

– o bucatica de branza cremoasa (habar nu ii am numele, seamana la gust cu branza albastra)

– putina zeama de lamaie

Pentru sosul pesto:

– 4-5 linguri de ulei de masline

– cateva funzulite de busuioc proaspat

– o mana de seminte de floarea soarelui (in mod normal, se folosesc semintele de pin dar camara mea nu era dotata cu asa ceva)

– 2 catei de usturoi micuti

– o juma de lingurita de sare

– 2 linguri parmezan ras (el este musai, ca sa ii dea cel mai bun gust ever)

La salata este totul, binenteles, extrem de simplu: am fiert cam 5 minute in apa clocotita floretele de broccoli. Le-am scos si le-am dat rapid prin apa rece si le-am lasat sa se scurga. Rosiile le-am feliat rotund, ouale le-am fiert super tare si le-am feliat cum s-a nimerit, la fel si cu feliutele subtiri de somon, branza, avocadoul. Le-am asezat cat am putut de artistic pe super-platou si am stropit cu putina lamaie ca sa nu se inegreasca nici pestele nici avocadoul.

Sosul pesto, ca la orice sos, toate se amesteca de zor. Ma rog, se incepe cu tocarea sau maruntirea usturoiului si a busuiocului. Iar parmezanul se da pe razatoarea cea mai mica. Am amestecat uleiul cu usturoiul si busuiocul (cel mai bun recipient pentru acest sos este mojarul primit cadou; sau cel cumparat daca nu a fost pe post de cadou). Am pus si restul de ingrediente, eu am mai adaugat putina apa caci mi se parea prea uleios dar aceasta lipseste de la reteta originala. Si gata, am presarat din loc in loc peste salata mea delicioasa.

La carbs, estimez cam la 30 pe cam tot platoul caci avem de-a face cu avocadoul si rosiile. Avand in vedere totusi ca s-a mancat de vreo 4 ori, o incadram la vreo 10 grame carbs ca sa fie cu bataie si-ntelegere.

Read Full Post »

Asta seara mergem raw. Si aseara tot raw a fost si tot cu aceeasi salata. Si asta pentru ca ne-a placut atat de mult incat a meritat o repetare rapida. Ca de obicei, ce e raw, este simplu. Este gata in 2 timpi si 3 miscari, cu un castron murdar si un robotel tare bunicel, as I like to say, Barbie version (murdar si el). Suficient pentru cina de azi si pranzul de maine, bomba de vitamine si minerale, ce sa mai – we start to like it raw.

Pentru 2 portii, daca nu suntem prea infometati, urmatoarele sunt necesare:

– vreo 10 ciupercute proaspete micute sau de orice marime

– un morcov

– 5 florete de broccoli

– sos de soia

– o leaca de ulei de masline

– un catelus micut de usturoi

– condimente dupa preferinte; eu am folosit sare, cimbru, marar uscat (mult mai bun ar fi fost proaspat), oregano

Diferenta fata de celelalte retete raw postate este ca nu se mai pune totul in robotel ca sa mixeze el de nebun. Mai muncim si noi un pic caci cu retetele astea nu prea mai e nimic de munca.

Asadar, palarioaiele de ciuperci (caci numai pe dansele le-am folosit) le-am curatat spalat si taiat cat de subtire s-a putut. Nu stiu de ce dar aveam impresia ca o felie mai sanatoasa poate va avea vreun gust amar si nu prea ar merge. Dar nu e cazul, asta seara le-am taiat si mai gros si mai subtire, cum s-a nimerit. Si aici e the trick caci acestea se pun ceva timp la marinat in sos de soia. Nu foarte mult ci doar cat ne mai fataim prin casa sau pana ne ocupam de restul legumelor.

Iar la restul legumelor si ingredientelor, nu ne mai ocupam noi decat cat sa le taiem suficient cat sa incapa in minunatul robotel. Si le punem pe toate colea si le tocam maruntel. Nu foarte mult caci cica se duc enzimele prin taiere prea multa… or something like this. Si amestecam cu ciupercile si cu asta basta.

Avem foarte putin carbsi per toata salata: de la ciuperci vreo 2, de la morcov maxim 7 (avea fix 80 de grame al meu) iar de la broccoli, nu stiu daca sa pun 3 sau 4 (sunt vreo 6-7 pe suta de grame si am uitat sa cantaresc cele 5 florete puse de mine). Deci un maxim de 15 grame dar pentru ca eu consider ca e arhisuficient pentru 2 portii, trecem la categoria de 10.

Read Full Post »

Adica multe legume, mai degraba ce am mai gasit prin frigider si pe langa. Si anume: vinete, praz, broccoli si un ardei capia. Si niste ceapa verde. E foarte simplu, nu foarte rapid dar e un amestec foarte bun de mancat, simplu sau ca garnitura.

Ce am folosit:

– o vanata

– un broccoli

– un praz

– un ardei capia rosu

– 4 fire de ceapa verde

– 200 de grame de ricotta, ceva cascaval de presarat deasupra

– 4 oua

– 200 ml smantana lichida

– sare si piper

– ceva ulei

Da, se pare ca am gasit multe chesii prin frigider. Desi am gasit toate chestiile astea, am inceput prin a pune niste apa la fiert cu nitica sare si nitel praf d-ala delicat de legume. Apa la fiert pentru ca aveam nevoie sa fierb un pic broccoli-ul. Un pic, cat sa nu fie nici fiert, nici nefiert. Adica l-am tinut in apa clocotita vreo 5 minute. Dupa ce a fiert, am scurs apa si l-am lasat deoparte ca sa ma folosesc de el mai tarziu.

Separat, am tocat prazul, ceapa si ardeiul si le-am pus pe toate la calit in putin ulei. M-am mai folosit si de apa de la broccoli ca sa le mai inmoi. Nu foarte mult, tot pret de vreo 5 minute.

Cu vinetele, le-am taiat feliute, le-am presarat cu niste sare si le-am perpelit si pe ele cate putin intr-o tigaie teflonata ca sa nu mai fiu nevoita sa pun ulei. Am fiert, calit sau perpelit legumele caci mi-era teama sa nu ramana si crude pe la cuptor. Iar asa si-au si imbinat ele intre ele aromele si zemurile cand le-am asezat pe toate la un loc. Cred totusi ca merge si fara a fi pregatite asa dinainte. Adica puse toate direct la cuptor.

Si le-am asezat asa intr-o tava ceramica: am pus un strat de vinete, broccoli-ul peste, amestecul cu praz deasupra si iar un strat de vinete. Am facut sosul alb minune din oua, ricotta si smantana, sare si nitel piper. Ricotta poate fi la fel de bine inlocuita cu niste urda, branza de vaci sau pur si simplu branza normala. Ce gasiti sau ce aveti. Am turnat sosul aista peste legume si am bagat la cuptor cam 30 de minute pe la 250 de grade. Cam cu 10 minute inainte de astea 30, am scos tava, am mai presarat si cascavalul si am bagat iar la cuptor ca sa se scurga toate cele 30 de minute.

Cu carbsii stam bine, desi sunt multi de numarat: de la vanata contorizam vreo 15, de la praz, tot vreo 15, de la broccoli tot vreo 15 – e cu numar fix, se pare. Ca sa fim in acelasi grafic, mai punem vreo 15 de la smantana si branzeturi si ajungem la 60 per toata mancarica. Au fost fix 6 portii asa ca o sa contorizam doar 10 per portie. Absolut delicios.

Read Full Post »

Din categoria cu ce sa inlocuim piureul de cartofi si din categoria sa mai il schimbam pe cel de conopida. Si asa mi-am indreptat eu conspirativ ochii catre sora ei verde si mi-am dat seama ca in combinatia fatala cu avocado-ul nu are cum sa nu iasa ceva mai bun si mai cremos si mult mai fin decat cel de conopida. Plus ca se cerea garnitura la un o chestie foarte speciala a carei reteta delicioasa va sa vina in curand.

Ingrediente:

– 2 bucati broccoli

– 2 bucati avocado

-2 linguri de smantana lichida

– sare, 2 cubulete delicat – unul de pui, unul de legume

– patrunjel tocat (exclusiv pentru ornare)

Asta e lista de ingrediente cu cifra doi.

Toate bune si frumoase si verzi, spalai broccoliul, il curatai si il pusei direct la fiert. Mai pusei in apa bolborosinda si sarea si cubuletele delicat. Cand a fiert rau rau de tot (conform testului cu furculita), am scurs toata apa si am inceput sa il blenduiesc de nu s-a mai distins nimic din forma initiala. Am adaugat si smantanica, avocadoul, iar l-am blenduit si la final mai pusei eu putina sare ca mi se parea ca se mai cere.

Si cu asta basta, pus in farfurie si direct pe masa. Sfatul specialistului este sa faceti cat credeti ca este nevoie pentru servire imediata. Pentru ca specialistul a fost nevoit sa arunce juma din minunatia asta green pentru ca dupa 2-3 zile de tinut in ungherele frigiderelor, ajunge binenteles sa se strice. Si asta se intampla din cauza avocadoului pentru ca el nu rezista (odata desfacut, ca sa zic asa) mai mult de 2 zile. Poate ar fi fost bine sa stropesc cu putina lamaie dar nu ma impacam bine cu putina acreala in piureul asta.

In fine, fusera (sa zicem cu tot cu partea aruncata) 6-7 portii. In total vreo 20 de grame sa spunem la broccoli si vreo 20 la avocado. Deci 40 per tot piureul si cam 6 per portie. Ce sa mai, daca nu se strica, va garantez eu ca este excelent.

Read Full Post »

Adica am mai adaugat la reteta asta si conopida. Si putina ceapa verde. Si inca ceva condimente. Si n-am mai pus fasolica flageolet dar am mai pus ceva mai multa costita afumata. Ca e buna rau. Ce sa mai, mai bine o mai povestesc o data.

Deci, ce am folosit de data asta:

– una bucata broccoli

– una bucata conopida

– o legatura de ceapa verde – sa fi fost vreo 5 bucati

– armata de branzeturi: mult cascaval ras, ceva branza albastra, mozzarella, ceva parmesan de presarat pe deasupra, cand totul este inca fierbinte si aburind

– 4 oua

– 200 ml smantana lichida

– 250 grame costita

– sare, piper, doua cubulete delicat si putina boia dulce

Si am inceput prin a spala, curata si rupe floretele de broccoli si conopida. Am pus mai multa apa la fiert iar cand a dat semne ca a fiert zdravan, am pus toate bucatile albe sau verzi cu putina sare si cubuletele delicat. Si le-am lasat putin – cam 5 minute caci nu le vroiam nici foarte moi dar nici crude dar mai mult spre semi crude decat spre moi. Ele mai urmeaza sa stea si in cuptor ceva timp. Deci testul cu furculita nu se mai aplica sau se aplica dar aplicam si noi putina forta.

In fine, cand au fost semifierte ca sa zic asa, le-am scurs de apa si le-am lasat intr-o strecuratoare sa se mai scurga.

Am prajit costita afumata (fara ulei, ca are ea suficienta grasime) cu ceapa verde tocata marunt si cu putina sare, piper si boiaua dulce.

Sosul minune e acelasi: am batut nebuneste cele 4 oua, am adaugat smantana lichida si cascavalul ras.

Intr-o tava mai mare am asezat artistic conopida si broccoliul, una alba, una verde, am turnat peste carnita prajita, si iarasi peste, sosul minune. Si de final, bucatelele de branza albastra, care spuneam mai demult, nu imi plac decat asa, la cuptor, si feliutele de mozzarella. Si tusti la cuptor cam juma de ora, pana ce oul a parut bine inchegat.

Ambele legume sunt minunate legume low carb: broccoli-ul cam pe la 5, conopida cam pe la 4. Tot timpul uit sa cantaresc ce ramane dupa ce curat si arunc cotoarele, dar apreciez sa fi fost in total cate vreo 300 de grame din fiecare deci cam 30 de grame in total pentru toata tava. Sunt cam 6 portii de servit deci cam 5 pentru fiecare portie caci suntem egali cu imparteala. Oricum, o cina minunata tot pentru inceputul de week-end racoros si ploios ce a inceput in forta.

Read Full Post »

Dupa ce am preparat aceasta minunatie green, mi-am dat seama cat de rau e ca nu am cum sa postez gustul si textura. Aceasta e supa crema minune. De data asta chiar mi-a iesit asa cum trebuie. Ceea ce, recunosc, nu se intampla mereu. Dar acum a iesit cremoasa, densa, cu un gust minunat (unii au apreciat ca ii mai trebuia ceva sare dar nu si eu), parca as manca toata oala. Si mai e si simplu de facut si, normal, urmam acelasi drum: cumparam, spalam, fierbem, pasam, smantanim, amestecam, inca un clocot si gata licoarea.

Cu ce incepem:

– 2 bucati mari broccoli ( de data asta am vrut multa supa, parca stiam cat de buna o sa imi iasa) – sa fi fost cam 700-800 de grame in total

– o ceapa rosie mare

– un ardei gras verde (ca sa fim in ton)

– 100 ml smantana lichida

– 2 linguri ulei de masline

– 100 grame costita afumata (va puteti lipsi de ea, eu am vrut doar sa ii mai imbunatatesc gustul un pic, dar chiar nu era necesar)

– 100 grame parmezan, adica nelipsita branza

– putina sare

Parca am stiut de la inceput ca aceasta supa crema o sa iasa excelenta si am vrut sa fac mai multa. Aveam si ceva planuri de niste musafiri de pranz asa ca era necesara o zama minunata. Asa ca am inceput totul cu cei 3 litri de apa pusi la fiert cu putina sare.

Am taiat marunt marunt ceapa, de data asta cu ceva lacrimi caci fuse cam mare. Care e faza cu ceapa si plansul? In fine, am pus-o la calit in tigaita mea oarecare in obisnuitul si putinul ulei de masline. Am tocat la fel de marunt si ardeiul gras si l-am pus si pe el la calit cu ceapa, am mai adaugat si aici foarte putina sare si le-am tinut acolo cam 10 minute, pana s-a inmuiat si ceapa si ardeiul. Cand dadeau semne ca se perpelesc prea tare, mai adaugam cate putina apa. Dupa care am pus absolut totul in oala cu apa care incepea deja sa fiarba.

Broccoli-ul spalat si rupt in bucatele mici iar de data asta, cu tot cu bucati de cotor, l-am pus si pe el la fiert. Si le-am lasat sa fiarba mult. Sa fi fost vreo juma de ora. Am intervenit, pentru a ma convinge, cu testul cu furculita. De data asta cautai eu in ditamai oloiul o bucata de cotor de broccoli. Caci acesta fiind mai tare, pe el trebuie sa il testam. Cand furculita l-a strapuns nemilos, am considerat ca totul e fiert corespunzator.

In timp ce toate legumele fierbeau de zor, am pus in tigaita, fara sa mai adaug ulei, costita afumata si taita bucatele mici. Am calit-o foarte putin, pret de 5-7 minute. Mie imi place foarte mult aceasta costita afumata dar pentru un fel de mancare mai low fat poate lipsi cu succes. Am calit-o si am lasat-o deoparte pentru actul final.

Am scurs mai toata apa intr-o alta oala si am inceput procesul de pasare cu ajutorul mult utilizatului blender. Device-ul asta e absolut nemaipomenit in bucataria noastra low carb si nu numai. Binenteles ca se poate folosi si robotul de bucatarie sau mixerul dar pentru astfel de supe crema, blenderul cred ca este cel mai potrivit. In fine am pasat pana nimic nu se mai putea distinge ce fuse si toate se amestecasera acolo una-ntr-alta. Am adaugat si smantanica sa dau consistenta cremoasa si culoarea minunata. Si pentru ca amestecul asta era foarte foarte gros, a trebuit sa adaug inapoi toata apa.

Am pus totul la loc pe aragaz pentru clocotitul final si in ultimul act, am adaugat si costita. Iar replica finala fu a parmezanului. Nici parmezanul nu este necesar sau se poate folosi la servire. Sau in locul lui, la fel de bine se poate folosi cascaval ras. Sau vazui eu la un moment dat, p-aci pe internet, o reteta de astfel de supa crema cu branza cheddar. Fiecare are libertatea gustului la branza pe care o prefera.

Buun. Evaluarea obisnuita: broccoli-ul ramane aceeasi bomba de vitamine si minerale si aceleasi 5 grame carbohidrati pentru 100 de grame. Ceapa fiarta are aproximativ 10 pentru toata supa – cred ca au fost lejer vreo 10 portii deci mai numar si eu unul mic si amarat. Ardeiul, 6, la toata ciorba nici nu il mai numar caci se pierdu in tot oloiul. Apreciem o portie la vreo 300 de grame maxim caci e pentru pofticiosi si deci avem o supa delicioasa doar cu 15 grame carbohidrati.

La supa asta, cel mai greu lucru este sa astepti sa se raceasca. Ca sa poti sa incepi sa o savurezi. Restul e floare la ureche. Si uitai sa spun si de putin patrunjel uscat pentru la servire, pentru poza si pentru ca este tot verde.

Read Full Post »

Mai degraba, broccoli la cuptor cu muuuulta branza, de toate felurile si culorile si natiile. Adica resturile de prin frigider. Si nu numai. Caci cumparai si special caci credeam eu ca mi-a scazut stocul de branzeturi de prin frigider, adica scazuse de la sapte feluri, la sase. Plus niste costita afumata. Plus niste boabe de fasole denumita ea frantuzeste, fasole flageolet. Adica are boabe verzi, este foarte gustoasa si foarte aratoasa. Eu am folosit cam 100 de grame dintr-o conserva. Anyway, sa va spun.

Ingrediente pentru mai multe portii:

– 2 bucati broccoli, cam 500 de grame amandoua dupa curatare

– 100 grame fasole flageolet conserva (fara nici o obligatie, doar asa ca e si ea verde)

– cam 100 de grame costita afumata

– 1-2 linguri ulei de masline

– multa branza – eu am pus cam 3 feluri – mozarella, o branza cu dungi albastrii de mucegai care nu mai stiu cum se cheama si ceva bucati de un fel de cas dulce

– 100 grame de cascaval ras caci branza nu era suficienta

– 4 oua

– 200 ml smantana lichida

– sare, piper dupa gustul bucatarului

Stiti ca va spuneam intr-un post anterior ca imi ramasese niste zama de la supa crema de ciuperci, pusa bine la pastrare for further use. Eh, acuma si-a gasit folosul. O pusei la fiert cu inca putina apa – sa fi fost un total de vreo 3 litri si putina sare ca sa fie in care am adaugat floretele cucuietele de broccoli spalate. Aici nu se mai adauga cotorul de broccoli ca la conopida caci pare cam prea tare. Ma rog, daca vreti, incercati. Cine stie ce gust miraculos o avea. Although, nu prea cred. In fine, l-am lasat sa se fiarba si sa se bolboroseasca cam 10 minute. Daca vreti sa fie mai al dente, va puteti rezuma la mai putin.

Intre timp, nu stam sa fluieram in jurul oalei cu broccoli. Am pus in aceaiasi tigaita oarecare uleiul de masline si costita afumata si o prajii pret de 5 minute. Nu mai spun ce mirosuri invadasera bucataria, casa-ntreaga si plamanii mei care comunicau direct cu stomacul. Dar mai e mult pana departe.

M-am apucat sa prepar si sosul. Cele 4 oua le-am batut frenetic intr-un bol. Adaugai si aici putina sare. Am adaugat si smantanica si cascavalul ras si gata sosul. Gata si broccoli-ul conform testului cu furculita, am scurs toata apa caci nu puteam recicla asa la nesfarsit si ma apucai sa le asez pe toate la un loc ca sa dea bine la masa.

In aceeasi tava de iena mult utilizata am aranjat frumos floricelele de broccoli fiert. Am impartit in mode egal pe toata suprafata cam 100 de grame din fasolea flageolet – nu boaba cu boaba ca stomacul facea prea mare scandal, comunica deja direct cu mine si nu era nimic de bine. Fasolica fiind din conserva, este gata fiarta – trust me, testul cu furculita este total nenecesar. Altfel, daca o aveti cumparata boabe, lucrurile se complica rau si mai bine renuntati. La fel am procedat si cu costita – imprastiat la fel de egal. Turnai si sosul cat se putu de egal. Iar deasupra, taiate mai mare sau mai marunt tot restul de branzeturi. Tot asa, egal, sa nu se supere clientii. Cu un very good looking, am pus tava fara sa o mai acopar cu nici o folie de aluminiu in cuptor si am lasat-o sa se odihneasca acolo cam 15-20 de minute. De data asta nu mai merge testul cu furculita dar merge testul ochiometric. Cand oul este facut, inseamna ca totul este facut. Se scoate, se lasa la racit si se da stomacului dreptul la a tacea din gura.

Un calcul rapid de carbohidrati ne spune ca broccoli-ul are la fierbere 5,35 grame la 100 de grame. De mentionat totusi ca este o adevarata bomba de vitamine si minerale acest broccoli (chiar si la fierbere): fier, calciu, magneziu, vitamina C (dublu fata de o portocala), vitamina K, potasiu etc etc etc. Fasolica, scria pe conserva ca are 12,1 grame pe 100 de grame. Fiind impartita in mod egal si aproximand vreo 6 portii din ce am facut eu, inseamna ca mi-au parvenit cam 2 grame pe portie – hai 3, cu bataie. Calcul simplu, caci restul sunt no carb.  Deci cu multa bataie cam 10 grame carbohidrati per portie, o fi avand mai mult de 100 de grame. Asa ca, gatiti si infulecati!

Read Full Post »