Feeds:
Posts
Comments

Archive for July 7th, 2011

De mancat seara, ca e si cu usturoi si e si usoara si buna si low carb. Dar nu aveti decat sa o mancati si la pranz si dimineata sau oricand vreti voi. Stim foarte bine cat de bine merge busuiocul cu rosiile. De altfel acestei salate ii mai lipsesc maslinele si era exact compozitia pentru bruschete, sau ma rog, pentru unul din tipurile de bruschete. Dar e oricum delicioasa si extrem de usor de facut.

Si am folosit asa:

– 3 rosii

– 3 catei de usturoi

– una cutiuta mica de iaurt de 100 de grame

– ulei de masline, otet si sos de soia

– putina sare ca are sosul de soia suficienta, busuioc si putin patrunjel proaspat

Rosiile le-am taiat rondele, usturoiul l-am tocat marunt. Si le-am amestecat cu toate cele de mai sus si am terminat salata.

Carbohidrati – maxim 5 per portie. Scurt domne, scurt – ce mai atata vorbarie!!!

Advertisements

Read Full Post »

Spuneam mai acu ceva vreme ca dovlecelul nu se afla printre legumele mele preferate. Dar a inceput sa fie. Mai ales dupa celebrele si de multe ori gatitele chiftelute de dovlecel. Si m-am gandit eu sa fac o chiftoaie mare si sa o bag la cuptor. Si spun asa caci compozitia nu difera foarte mult de cea de la chiftelute si mai mult, nu mai punem nici faina. Si mai adaugam si alte chestii caci avem loc.

Ce mi-a trebuit:

– 3 dovlecei marisori

– o legatura ceapa verde

– 3 catei de usturoi

– revenind la preferatele mele branzeturi. am scos la bataie cascaval ras si gorgonzola din seria branzeturilor albastre

– 4 oua – de fapt eu am avut 3 albusuri ramase nu mai stiu de unde si un ou intreg

– 100 ml smantana lichida

– 50 grame de unt – m-am smecherit, nu mai folosesc uleiul ci calesc cu untul

– sare, piper, nelipsitul curry si parca am mai pus si ceva boia dulce.

Foarte simplu si rapid. Am spalat si curatat dovleceii si i-am dat pe razatoare. Deci atentie(!) dati pe razatoare, nu taiati feliute. Am pus la calit in unt ceapa si usturoiul tocate marunt de tot iar cand ceapa s-a inmuiat am adaugat si dovlecelul. El fiind moale prin definitie, nu i-a luat mult sa se inmoaie si mai mult. Am adaugat condimentele si gata prima parte.

Toata compozitia am turnat-o intr-o tava si am facut minunatul sos de smantanica si ou. Le-am batut cu putina sare, am adaugat si cascavalul ras am turnat toata amestecatura asta peste dovlecei si inainte de a pune tava la cuptor, i-am aplicat si lovitura de gratie cu bucatile de gorgonzola. Si am bagat tava la cuptorul preincalzit la vreo 250 de grade cam 20-25 de minute. Aplicam iar testul ochiometric al oului facut. Si cand a fost gata, nu mai e nimic de facut caci e gata.

Carbohidratii sunt putini si doar de la dovlecel si ceapa verde. Hai si usturoi. Dar pentru ca sunt foarte putini – cred ca ajunge la 2-3 carbohidrati pe portie (patru au fost in total) o trec direct la no carb. Merge si la mic dejun, rece sau cald, cum se doreste.

Read Full Post »

Sau alta inventie culinara multicolora ce se aplica cu succes intr-o dieta low carb. Ma rog, asta este de fapt my style ca luai eu mai multe descrieri de pe aici, adica de pe net si le combinai de iesi o minunatie minunata. Este destul de complicat, adica nu musai complicat dar e cu multa rabdare si repetare. Dar asta e bine caci repetarea este mama-nvataturii si uite asa invatam noi sa calim legume, sa le punem la cuptor si sa scoatem mancaruri delicioase de acolo.

Cam despre urmatoarele multele este vorba:

– 2 dovlecei

– 2 vinete

– 3 rosii babane

– ardei grasi de toate culorile – rosu, verde, galben – cate juma din fiecare

– o ceapa rosie

– 4-5 catei de usturoi

– mult ulei pentru ca le calim separat

– patrunjel proaspat tocat

– si acuma nene, sa te tii caci eu pusei multe condimente: sare, piper, busuioc, curry, curcuma, boia dulce si o leaca de vin alb. Stiu am inebunit cu condimentele astea. Adica ce sa mai, aproape ca le-am luat pe toate din sertar si am tot pus cate un praf din fiecare. Stiu ca pare nebuneste dar chiar a iesit si bun si fara nimic prea tipator sau cu vreun miros prea pregnant. Dintre condimentele mentionate, doar curcuma este noua si a fost noua si pentru mine pana la mancarea asta. Dar pentru ca citii eu pe alocuri ca merge foarte bine cu curry-ul si pentru ca eu as putea sa mananc curry si pe paine (daca as putea sa mananc paine) am cumparat si un borcanel din acesta.

Asadar incepui cu spalatul bine al tuturor legumelor. Mai ales vanata si dovlecelul pentru ca nu le mai curat de coaja si le pun asa cum le-a facut mama natura. Adica cu coaja, nu intregi. Mai putin rosia care urmeaza imediat.

Scena unu, actul zero este cu oparitul rosiilor. Si le oparim ca sa le putem decoji usor. Adica am pus apa la fiert, cand apa a inceput sa bolboroseasca, am pus rosiile, le-am lasat ceva zeci de secunde pana au dat semne de inmuiere, le-am scos si le-am pus in apa rece. Chiar si cu gheata se recomanda. Dupa care coaja aproape ca iese singura.

Apoi am continuat smechereste prin a toca dovlecelul. De fapt nu a toca ci a-l taia asa bucatele mai marisoare. M-am inarmat cu tigaoaia aia greu de manevrat si in scena unu, actul unu am pus la calit dovlecelul cu putin ulei. Separat, binenteles nu mi-a lipsit apa fiarta pe care sa o mai adaug din cand in cand la calirea si inmuierea legumelor. Dovlecelul fiind moale prin definitie, l-am calit doar pana ce am considerat eu ca si coaja a ajuns intr-un stadiu destul de molicel. Si cand fu suficient de moale, am transferat continutul din tigaie intr-o tava de ceramica. Sa se linisteaca pana vin si celelalte.

Scena una, actul doi – intra vinetele in actiune. La fel de mari cubulete taiate si ele, in acelasi tigaoi, cu alt ulei, puse ca si dovleceii la calit si inmuiat. De data asta a durat ceva mai mult pana se calii ca vanata e ea mai tare si mai incapatanata. Dar binenteles, i-am venit si ei de hac. Si cand fu gata, tusti in tava, peste sau printre sau pe langa dovlecel.

Actul trei, scoatem la scena deschisa ardeii pe care i-am taiat grossier – adica mai grosolan, dar zicem si noi asa ca sa se vada ca stim frantuzeste. Si la fel, repetam procesul de calire. Cand si acestia se dovedira inmuiati, i-am adaugat si pe ei peste celelalte surate in tava.

Phiu, deja cam obosesti nu mai e mult si suntem la ultimul act. Din prima scena, ca mai urmeaza scena doi cu condimentatul si cuptorul. Da’ aia-i simpla. De data asta am luat ceapa, am taiat-o julienne – hai ca v-am spart cu asta… adica fasiute fasiute si am pus-o si pe ea la calit. Am tocat marunt marunt (asta nu mai stiu in frantuzeste) si l-am pus si pe el la un loc cu ceapa ca ar fi fost culmea sa le calesc si pe astea separat. Si la finalul primei scene adaugam si rosiile tocate marunt sau mare, cum se doreste, cu tot cu sucul lasat de ele prin taiere. Mare grija sa nu se scurga mai mult pe langa tigaie decat in tigaie. Si cand si toate astea se inmuiara, le-am pus si pe ele in tigaia cea mare.

Si acuma incepe scena doi. Caci toate calitele, inmuiatele, coloratele le-am amestecat si le-am atacat cu armata de condimente. Am mai adaugat si o leaca de vin alb. Am mai pus ceva sare, in fine, se pun toate dupa gust. Nici nu stiu daca se mai apropie ceva de ratatouille-ul clasic frantuzesc dupa toate amestecurile astea de arome. Cand m-am declarat multumita de gust si cand am epuizat si condimentele, am aruncat tava cu totul in cuptorul preincalzit la 200 de grade si le-am lasat sa se linisteasca si sa se combine cam o juma de ora.

Binenteles, acest amestec se poate servi si simpul si ca garnitura. Eu m-am nimerit atunci intr-un alt peste alb si nou pentru mine, adica niste file-uri de merlin scria pe eticheta. Dar am aici o poza si cu o alta varianta in care s-au amestecat toate cele cu niste piept de pui si el calit in ceva ulei. Eu pur si simplu am prajit pestele.

Eheee… la carbohidrati e ceva de numarat: incep cu cele ce le stiu deja – ceapa 10, ardeiul pun tot vreo 10 caci fura multisori. Rosia, vreo 15 caci fura cam maricele si rosia fiarta are cam 10. Bun, pana aici 35. Dovlecelul cel mai fericit, are doar 2 grame pe suta, deci cam inca vreo 10, total 45 si cu vanata – mai adaugam si aici vreo 30 de carbs. Da, cam mult – adica 75 de carbohidrati pentru toata mancarea si fura 6 portii in total. Stiu sigur caci deja se termina. Asta inseamna cam 12 grame pentru fiecare portie si pentru ca mai sunt si multe condimente o cosideram de 15.

Hai ca reteta asta fuse lunga. Mai aveam un pic si scriam un roman, nu gluma.

Cam asa arata varianta mea

cam asa arata alta varianta cu pui, gatita de un alt low carb eater. Si parca arata mult mai bine, nu?

Read Full Post »

Si e doar cu legume pentru ca va vine sa credeti sau nu, am uitat sa pun costita. Dar trust me, nici nu mai era nevoie. Atat de buna fuse ca asa cum fuse, se si duse. Si nu numai ca nici nu mai era nevoie de costita, dar data viitoare am sa o uit special. Si poate fac si mai mult. Ca parca ar mai fi mers. Binenteles, imaginatia poate sa mearga departe si sa puneti in omleta orice leguma permisa sau carne sau mai stiu eu ce. Dar sa fie low carb!

Ingrediente:

– 4 oua normale, mari sau 5 daca sunt mai mici

– o ceapa rosie

– un ardei gras rosu

– o legatura ceapa verde

– patrunjel proaspat cat se acoperim tigaia

– cascaval ras cat sa acoperim tigaia inainte de patrunjel

– 50 ml de smantana lichida (sau cat va lasa inima)

– sare, piper si din sertarul de condimente – curry

– o lingura de ulei? – nu nu, de data asta punem unt, ca e muult mai bun asa

Ardeiul si ceapa de toate culorile le-am tocat rapid si le-am pus la inmuiat in ceva unt. Le-am lasat ceva vreme pana s-au inmuiat dar de data asta le-am vrut eu mai al dente. Deci nu le-am lasat mai mult de 5 minute.

Intr-un bol suficient de mare, am batut repede repede ouale, am adaugat smantana si am batut iar repede repede si am adaugat si putina sare si am batut iar repede repede si gata ca ma doare mana. Am pus ouale batute atat de tare in tigaie si cum dadea semne ca se facea pe o parte, mai amestecam si eu ca sa se faca cu toata. Am vazut prin unele locuri ca se mai lasa pe alocuri chiar si ou crud dar mie mi se cam ia de de toate cand vad ou nefacut. Asa ca ma asigur intotdeauna ca este foarte bine facut. Am mai adaugat putina sare, putin piper, mult curry si pentru ca oul era gata inchegat, am stins aragazul, am presarat absolut peste tot muuult cascaval si ceva patrunjel proaspat.

Am lasat-o deoparte acoperita pana s-a topit cascavalul si iata cat de  buna e de pozat (nu neaparat de mancat).

Low carb in toata regula: un total de 15 carbs pe toata tigaia si 7 per portie caci impartii frateste in doua. Apropo, omleta e un lucru foarte safe pentru cand iei masa in oras. Cea care are doar sunca este total ZERO carb. Asa ca nu prezinta nici un pericol. Asta pentru ca desi exista mancaruri low carb pe care am putea sa le comandam lejer, parca nu imi vine sa intreb chelnerul: are zahar? dar morcovi? poate un cartof? sigur nu? Va dati seama cam cum as arata… desi as vrea sa gasesc restaurantul ala care afiseaza si tabel cu valori nutritive pentru fiecare mancare in parte. Daca nu il gasesc, am sa il fac eu!

Read Full Post »

Adica ce sa mai rontaim si noi cand nu se mai poate. Iar asta mi s-a parut mie cea mai buna inventie in domeniu. Asadar iesim pe scena cu o noua categorie: snacks-uri low carb. Si acuma imi dau seama ca si chiftelutele de dovlecel tot aci trebe sa sada. Si pentru ca sunt gustari, le mancam exact ca pe o gustare – adica cate putin. Desi, cascavalul asta fiind atat de bun, cu greu poti sa te mai opresti.

Gateala, e simpla rau. Daca stii sa pornesti cuptorul, stii sa le gatesti si pe astea. Si am pornit de la:

– 100 de grame de cascaval ras (putin caci a fost prima oara si doar de incercare dar cred ca data viitoare fac din juma de kil). La fel de bine puteti sa folositi parmezan – de altfel cred ca iese si mai bun (caci are aroma aia mult mai puternica) si mai crocant.

– piper si boia dulce

Si gata cu ingredientele. Pana aici e simplu, nu? Ah si sa mai adaug tava pe care am pus o hartie de copt.

Asadar, pentru ca am vrut sa fac de doua feluri, adica simple si cu arome, am impartit cascavalul ras in fix doua jumatati. Intr-un bol am pus o jumatate, am presarat putintel piper si putintica boia dulce si le-am amestecat pur si simplu cu mana. Nici nu stiu cum sa descriu continuarea. Am luat pur si simplu cate putin cu mana si am pus cate o gramajoara in tava. Binenteles, am incercat sa tin cascavalul cat mai adunat. Cu cel simplu am facut la fel, am pus direct in tava gramajoare, gramajoare.

Am lasat sa se incalzeasca cuptorul la vreo 250 de grade si am bagat tava la cuptor pret de 5-6 minute. Le mai verificati si voi intre timp sa nu se topeasca prea rau. Cand totul a parut destul de topit, le-am scos din cuptor, le-am scos si din casa, adica le-am dat afara pe balcon sa se raceasca mai repede si cand s-au racit aratau cam asa. Si binenteles, erau delicioase.

Nici nu mai numar carbohidratii, chiar daca sunt 1-2 caci si cascavalul si boiaua dulce are (chiar 54 pe 100 de grame, dar cat sa fi folosit eu? 1-2 grame). Sunt doar bune de mancat si cu asta basta. Spuneti voi daca nu arata de iti vine sa mananci ecranul…

 

Read Full Post »